Powered By Blogger

joi, 6 martie 2014



APARIŢII AERIENE STRANII DEASUPRA "ZONEI EPICENTRALE"

         Locul acesta nu este interesant, numai pentru că aici copacii sînt contorsionaţi într-un mod ciudat şi parţial carbonizaţi, dar deasupra acestui loc cît şi în împrejuimi îşi fac apariţia şi diferite formaţiuni plasmatice, sau mai apare deseori  deasupra copacilor un fel de "fum diafan"care este abia vizibil cu ochiul liber.Acest fum nu apare nici pe filmul foto negativ datorită dimensiunilor mici ale particulelor din care este alcătuit.Se presupune că acest fum abia vizibil se crează ori după descompunerea formaţiunilor plasmatice mai înainte create,sau după apropierea şi atingerea vîrfurilor copacilor de către aceste formaţiuni plasmatice, sau a doua variantă ar fi că aceste presupuse încărcături electrostatice nu s-au putut acumula în aşa fel ca să creeze o formă plasmatică simplă sau complexă.Pe această postare prezint cîteva apariţii interesante care au fost fotografiate deasupra aşa numitei zone epicentrale cît  şi în jurul său dealungul anilor,după cum urmează în ordine cronologică. Aceste fotografii sînt însoţite fiecare de picturile mele care au constituit tema expoziţiei mele personale din anul 2002,care a fost organizată cu ocazia împlinirii a 49 de ani de la începerea cercetării fenomenelor ciudate şi totodată inexplicabile din această zonă. Această expozitie personală a fost dedicat in amintirea regretatului biolog-cercetător Alexandru Sift.(1936-1993)
Prima fotografie prezentată a fost făcută de ing.Csaba Borbath în data de 11 ianuarie 1976.Acesta a fost prima fotografie (foto 10) pe care am văzut prima dată în anul 1990 despre fenomenele de la pădurea Baciu, în cadrul Grupului de Cercetări de Studii Interdisciplinare QUARK unde a fost prezentată printre alte imagini şi fotografii interesante.Pe această imagine apare o formaţiune aeriană compusă din 11 sfere identice,albe care s-au aliniat în trei coloane verticale.Chiar dacă la data respectivă în jurul orei 11 cînd a fost făcută fotografia, temperatura aerului era între minus 10 şi minus 12 grade Celsius.După măsurătorille comparative cît şi caculele făcute despre această fotografie reiese că diametrul probabil al acestor sfere este aproximativ de 2 metrii.

foto nr.10: autor ing.Csaba Borbath.11 ianuarie 1976. 







pictura nr.1:autor tehn.Geza Bukaresti - expo. 2002.




           O altă fotgrafie interesantă făcută de ing.Csaba Borbath în data de 19 mai 1976,tot desupra copacilor din zona epicentrală (foto 11.).Conform măsurătorilor cît şi calculelor efectuate după fotografie reiese că această apariţie plasmatică are un diametru aproximativ de 6 metrii.Aici pe fotografie la prima vedere aşa  pare că că acestă sferă  se deplsează cu o viteză foarte mare.Dar ţinînd cont de timpul de expunere la care a fost reglat apartul foto în acel moment cît şi de distanţa parcursă de această sferă transparentă, ajungen la concluzia că acesta ar fi trebuit ca să aibă o viteză foarte mare de aprximativ 5.400 km/h. Adică de 4,5 ori a viezei sunetului.Dar dacă analizăm mai bine şi mai îndeaproape fotografia observăm că de fapt pe această fotografie apar trei sfere semi tranparente identice şi în acest fel se crează această iluzie.Pe fotografie cel mai bine se vede cel mai bine sfera principală adică cel din mijloc, pentru că acesta are un grad de condesare ceva mai mare,cele două sfere laterale aproape că nu se văd deloc,avînd grad de condesare mai scăzut.O parte din ei este vizibilă numai acolo unde marginile lor se suprapune cu sfera principală din mijloc.
 




foto nr.11.autor ing. Csaba Borbath 19 mai 1976.


 






                         pictura nr.2: autor Geza Bukaresti. expo.2002.








          A treia fotografie ( foto 12.) a fost făcută de mine în data de 2 iulie 1994  aproape în aclaşi loc unde a fost făcută fotografia mai înainte prezentată (foto.11.) din data de 19 mai 1976 de  ing. Csaba Borbath.Îmi aduc aminte că în data de 2 iulie era o zi caniculară , temperatura aerului era de peste 29-30 de grade Celsius.Pe această fotografie apare deasupra copcilor o sferă de culoare închisă, probabil neagră.Această formă plasmatică este trasparentă, sau semitranparentă, pentru că aici se poate observa cu uşurinţă forma copacilor din spatele său.Se mai poate observa că suprafaţa sferei plasmatice nu este uniformă pentru că apare un halou întunecat cu care este înconjurat şi care face să i-se estompeze conturul său.
 




                     foto nr.12: autor tehn. Geza Bukaresti 02 iulie 1994.






            O altă fotografie din data de 21 octombrie 1995 (foto.13.) a fost făcută de mine la o mică distanţă de zona epicentrală (acolo unde se află contorsionaţi) în jurul orei 11-11,15 şi care a fost considerată fotografia cea mai interesantă a anului 1995.La mărirea fotogafiei se poate observa că pe imagine apar trei sfere, avînd diametre aproape egale, împletinduse una în cealalta,ele avînd un grad scăzut de condensare,adică aceste sfere sînt transparente şi semitransparente.Condiţile în care au fost făcute fotografiile, temperatura aerului a fost în jurul valorii de 8 grade Celsius,iar cerul pe tot parcursul zilei a fost înnorat.În timpul executării fotgrafiilor, aceste formatiuni plasmatice nu au fost vizibile cu ochiul liber.Dar dar merită menţionat că, în marea majoritate a czurilor, cele mai interesante fotografii au fost făcute atunci cînd dozimetrul indica valorile cele mai mari sau în creştere.Pentru cei care nu cunosc fenomenele de la pădurea Baciu menţionez că în cazul de faţă pe aceste fotografii ce apar nu sînt greşeli de fotografire sau erori accidentale de laborator, aici avem de a face cu un fenomen neconvenţional încă inexplicabil în totalitate din punct de vedere ştiinţific.Iar marea majoritate negativelor de acest gen au analizate în laboratoare specializate atît aici din ţară cît şi în străinătate, aici aş aminti laboratoarele din Germania sau Franţa.
 







             foto nr.13: autor tehn.Geza Bukaresti. 21 octombrie 1995.





 


pictura nr.3: autor. tehn. Geza Bukkaresti. expo.2002.