APARIŢII AERIENE STRANII DEASUPRA "ZONEI EPICENTRALE"
Locul acesta nu este interesant, numai pentru că aici copacii sînt contorsionaţi într-un mod ciudat şi parţial carbonizaţi, dar deasupra acestui loc cît şi în împrejuimi îşi fac
apariţia şi diferite formaţiuni plasmatice, sau mai apare deseori deasupra
copacilor un fel de "fum diafan"care este abia vizibil cu ochiul liber.Acest fum nu apare nici pe filmul foto negativ datorită
dimensiunilor mici ale particulelor din care este alcătuit.Se presupune că
acest fum abia vizibil se crează ori după descompunerea formaţiunilor
plasmatice mai înainte create,sau după apropierea şi atingerea vîrfurilor copacilor de către aceste formaţiuni plasmatice, sau a doua variantă
ar fi că aceste presupuse încărcături electrostatice nu s-au putut acumula în aşa fel ca să creeze o formă
plasmatică simplă sau complexă.Pe această postare prezint cîteva apariţii
interesante care au fost fotografiate deasupra aşa numitei zone epicentrale
cît şi în jurul său dealungul
anilor,după cum urmează în ordine cronologică. Aceste fotografii sînt însoţite
fiecare de picturile mele care au constituit tema expoziţiei mele personale din
anul 2002,care a fost organizată cu ocazia împlinirii a 49 de ani de la
începerea cercetării fenomenelor ciudate şi totodată inexplicabile din această
zonă. Această expozitie personală a fost dedicat in amintirea regretatului
biolog-cercetător Alexandru
Sift.(1936-1993)
Prima fotografie prezentată a fost făcută de ing.Csaba Borbath în data de
11 ianuarie 1976.Acesta a fost prima fotografie (foto 10) pe care am văzut
prima dată în anul 1990 despre fenomenele de la pădurea Baciu, în cadrul
Grupului de Cercetări de Studii Interdisciplinare QUARK unde a fost prezentată printre alte imagini şi fotografii interesante.Pe
această imagine apare o formaţiune aeriană compusă din 11 sfere identice,albe care s-au aliniat în trei coloane verticale.Chiar dacă la data
respectivă în jurul orei 11 cînd a fost făcută fotografia, temperatura aerului
era între minus 10 şi minus 12 grade Celsius.După măsurătorille comparative cît
şi caculele făcute despre această fotografie reiese că diametrul probabil al
acestor sfere este aproximativ de 2 metrii.
foto nr.10: autor ing.Csaba Borbath.11 ianuarie 1976.
pictura nr.1:autor tehn.Geza Bukaresti - expo. 2002.
O altă fotgrafie interesantă făcută de
ing.Csaba Borbath în data de 19 mai 1976,tot desupra copacilor din zona
epicentrală (foto 11.).Conform măsurătorilor cît şi calculelor efectuate după
fotografie reiese că această apariţie plasmatică are un diametru aproximativ de
6 metrii.Aici pe fotografie la prima vedere aşa
pare că că acestă sferă se deplsează
cu o viteză foarte mare.Dar ţinînd cont de timpul de expunere la care a fost reglat apartul
foto în acel moment cît şi de distanţa parcursă de această sferă transparentă,
ajungen la concluzia că acesta ar fi trebuit ca să aibă o viteză
foarte mare de aprximativ 5.400 km/h. Adică
de 4,5 ori a viezei sunetului.Dar dacă analizăm mai bine şi mai îndeaproape
fotografia observăm că de fapt pe această fotografie apar trei sfere semi
tranparente identice şi în acest fel se crează
această iluzie.Pe fotografie cel mai bine se
vede cel mai bine sfera principală adică cel din mijloc, pentru că acesta
are un grad de condesare ceva mai mare,cele două sfere laterale aproape că nu
se văd deloc,avînd grad de condesare mai scăzut.O parte din ei este vizibilă
numai acolo unde marginile lor se suprapune cu sfera principală din mijloc.
foto nr.11.autor ing. Csaba Borbath 19 mai 1976.
pictura nr.2: autor Geza Bukaresti. expo.2002.
A treia fotografie ( foto 12.) a fost făcută de mine în data de 2 iulie
1994 aproape în aclaşi loc unde a fost făcută fotografia mai înainte
prezentată (foto.11.) din data de 19 mai 1976 de ing. Csaba Borbath.Îmi aduc aminte că în data de 2 iulie era o zi caniculară , temperatura aerului era de
peste 29-30 de grade Celsius.Pe
această fotografie apare deasupra copcilor o sferă de culoare închisă, probabil
neagră.Această formă plasmatică este trasparentă, sau semitranparentă, pentru
că aici se poate observa cu uşurinţă forma copacilor din spatele său.Se mai
poate observa că suprafaţa sferei plasmatice nu este uniformă pentru că apare un halou întunecat cu care este înconjurat şi care face
să i-se estompeze conturul
său.
foto nr.12: autor tehn. Geza Bukaresti 02 iulie 1994.
O altă fotografie din data de 21 octombrie 1995 (foto.13.) a fost făcută de mine la o mică distanţă de zona epicentrală (acolo unde se
află contorsionaţi) în jurul orei 11-11,15 şi care a fost considerată fotografia cea mai interesantă a anului 1995.La mărirea fotogafiei
se poate observa că pe imagine apar trei sfere, avînd diametre aproape egale,
împletinduse una în cealalta,ele avînd un grad scăzut de condensare,adică
aceste sfere sînt transparente şi semitransparente.Condiţile în care au fost
făcute fotografiile, temperatura aerului a fost în jurul valorii de 8 grade
Celsius,iar cerul pe tot parcursul zilei a fost înnorat.În timpul executării
fotgrafiilor, aceste formatiuni plasmatice nu au fost vizibile cu ochiul
liber.Dar dar merită menţionat că, în marea majoritate a czurilor, cele mai
interesante fotografii au fost făcute atunci cînd dozimetrul indica valorile
cele mai mari sau în creştere.Pentru cei care nu cunosc fenomenele de la
pădurea Baciu menţionez că în cazul de faţă pe aceste fotografii ce apar nu sînt
greşeli de fotografire sau erori accidentale de laborator, aici avem de a face
cu un fenomen neconvenţional încă inexplicabil în totalitate din punct de
vedere ştiinţific.Iar marea majoritate negativelor de acest gen au analizate în
laboratoare specializate atît aici din ţară cît şi în străinătate, aici aş
aminti laboratoarele din Germania sau Franţa.
foto nr.13: autor tehn.Geza Bukaresti. 21 octombrie 1995.
pictura nr.3: autor. tehn. Geza Bukkaresti. expo.2002.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu